Acasă Ierarhiile celeste Entități Unicornii – vindecătorii rănilor sufletului

Unicornii – vindecătorii rănilor sufletului

65
0
Unicornii iubirii
Unicornii iubirii (2019) - desen în creion de Mihaela Stănică

Nu se întâmplă prea des să ne gândim că elementalii, dragonii, salamandrele, ondinele, nimfele, zânele sau gnomii sunt parte a Creației Divine, chiar dacă știm că aceasta are numeroase și neștiute forme de manifestare. Adevarul este că pentru cei mai mulți căutători ai înțelegerii spirituale a lumii este mai ușor să accepte că îngerii sau arhanghelii sunt parte a Creației lui Dumnezeu, având atribute și roluri destule de clare în planul divin. Totuși, atunci când vine vorba de alte tipuri de ființe celeste (generic numite ființe de lumină sau entități de lumină), mintea reacționează cu mult mai multă precauție, dacă nu chiar cu suspiciune și chiar negare. Așadar, astăzi am să mă străduiesc să aduc strop sau mai mulți de lumină cu privire la unicorni și energia acestora.

Se poate afirma că unicornii au fost cu noi de la începuturile timpului și este suficient să faci un exercițiu de memorie și chiar imaginație pentru a-ți reaminti câte de numeroase sunt miturile, poveștile, legendele, operele de artă (picturi, sculpturi, tapiserii) care fiecare în felul său vorbește despre puterea magică a unicornilor. Există atât de multe încât doar ele pot face subiectul unui alt amplu articol. În toate aceste istorii cu unicorni există mai mult sau mai puțin adevăr, dar un lucru este cert. Credința în existența unicornilor este una împărtășită de mai toate culturile și civilizațiile care există pe acest Pământ.

Înainte însă de a merge mai departe, am de făcut o scurtă precizare. Conștientizarea este cheia care deschide toate uțile vieții, iar scopul acestui articol este doar de a vă introduce, de a vă da și o altă perspectivă în ceea ce privește vindecarea și energia unicornilor. Pentru a realiza acest lucru, am apelat la scrierile câtorva maeștri spirituali precum Diana Cooper sau Calista, dar și alți cunoscători sau lucrători în lumină familiarizați cu energia unicornilor.

Unicornii și Creația Divină

Unicorni tandreții
Unicorni tandreții (2019) – desen în creion de Mihaela Stănică

Unicornii sau inorogii, așa cum mai sunt ei numiți pe plaiurile noastre, sunt asemenea îngerilor ființe de lumină, parte a Creației Divine. Deși aparțin aceleiași ierarhii cerești, rolurilor lor sunt diferite. În timp ce îngerii lucrează la nivelul și prin inimă, unicornii lucrează cu sufletul. Inorogii experimentează viața în comunitați celeste de Lumină care există în galaxia Andromeda, dar și Lakuma, o stea eterică din constelația Sirius. Unii autori susțin că unicornii care vin pe Planeta Pâmănt coboară din Lakuma, la fel ca și delfinii, caii sau vacile. Calista, o învățătoare a ascensionării și ghid spiritual, susține că unicornii sunt puternici luminători cerești care „ne îndemnă să nu ne mulțumim cu a fi mai puțin decât ceea ce suntem sau mai puțin decât ceea ce putem deveni, și întotdeauna să credem în valoarea contribuției pe care o putem aduce acestei lumi.”

Inorogii sunt purtători și transmițători de iubire, pace, blândețe, tandrețe, grijă, speranță, curaj, maiestate, magie și mister. Aceste atribute sau calitați se văd nu doar în reprezentările lor care strabat secolele, dar se pot simți în mod special atunci când te conectezi la energia lor.   

Unicornii te pot ajuta în numeroase feluri, dar poate că unul dintre cele mai importante dintre acestea este aceea că-ți arată care este calea sufletului tău, puterea ta și scopul vieții tale. Mai mult decât atât, aceste ființe poartă o vibrație feminină, deși energia lor masculină și feminină sunt într-un echilibru perfect. Diana Cooper, supranumită și Doamna Înger datorită cursurilor și cărților de spiritualitate publicate, explică acest fapt prin faptul că uniunea unor calități precum iubirea, înțelepciunea și compasiunea este cu mult mai puternică decât energia masculină. Exact ca și îngerii, unicornii se pot manifesta ca o conștiință masculină sau feminină, dar și ca un amestec al celor două.

Ajutor de la unicorni

Unicornul Inimă Curajoasă
Unicornul Inimă Curajoasă (2019)desen în creion de Mihaela Stănică

Unicornii sunt aici pentru a sprijini Planul Divin. Sunt aici pentru a ne ajuta să îndeplinin misiunea personală pe care ne-am asumat-o înainte de întrupare. Ajutorul lor se manifestă sub diverse feluri și forme: vindecare, protecție, susținere, asistență, comunicare, inspirație, companie și chiar răspunsuri la întrebările ce ne frâmântă. E bine de știut că aceste minunate ființe de lumină pot chiar avea orluri de ghizi personali sau ingeri păzitori. În plus, eu lucrează în strânsă cooperare cu animalele de putere, îngerii, arhanghelii sau alți elementali.

Vorbind despre rolul pe care unicornii îl au în viața noatră, Diana Cooper spune că ei (re)dau speranța și bucuria, reconectează oamenii la spiritul lor. Ei sunt aici „să ne purifice pentru că scopul lor este  să ne reconecteze la inocenţa sinelui divin, acea esenţă  pe care o aveam atunci când am devenit scânteie divină.”

Unicornii vin să îndeplinească dorințe cu singura condiție ca inima ta să fie pură. Altfel spus, inorogii sunt deschiși să lucreze cu oricine care e deschis să primească cu recunoștință, bucurie și integritate. Oricare ar fi dorința ta, unicornii vor respecta Voia Divină pentru tine și legile spirituale. 

Unicornii te încurajează să rămâi fidel chemărilor și aspiraţiilor tale, să lupţi pentru acele vise care vizează binele suprem al tuturor.(Diana Cooper)

Așa cum poate ai citit deja în mesajul lunii aprilie transmis de Regatul Unicornilor, inorogii ne îndeamnă să conștientizăm bucuria lăuntrică de a fi în serviciul unei Conștiințe Înalte. Oricare ar fi contribuția ta, mai mare sau mai mică, ea este extrem de importantă:

Știm că lucrările voastre sunt semnificative și extrem de importante în această perioadă a desfășurării planului divin. Noi lucrăm cu voi, cu unii conștient, cu alții în timpul călătoriilor astrale din timpul nopții și susținem proiectele voastre, chiar dacă unii dintre voi nu conștientizați ajutorul nostru, dar acest lucru nu este deloc important pentru noi. Important pentru noi este să fim în serviciul umanității și al ierarhiilor supreme, superioare. Când suntem în slujba Divinului Suprem, exprimat în oricare formă, ne simțim copleșiți de bucurie și recunoștință.

Puterea vindecătoare a cornului de unicorn

Unicornul albastru
Unicornul albastru (2019) – desen în creion de Mihaela Stănică

Toți unicornii au un singur corn spiroidal care pornește din chakra celui de-al Treilea Ochi (Aayga) care guvernează cunoșterea spirituală, clarviziunea, intuiția etc. Calista explică faptul că acest corn este răsucit de 12 ori, în sensul acelor de ceasornic, iar atunci când cornul unui unicorn “intră în câmpurile tale se rotește la infinit conectându-te direct la Sursă.“ Lumina cornului de unicorn este energie divină pură care poate susține, emite și transmuta energie așa cum o face o baghetă de cristal. “Cornul spiroidal dă naștere unui unui vortex sau unei puternice explozii/ izbucniri de energie către exterior; acesta este un simbol feminin care are capacitatea de a debloca și elibera blocaje de la diverse nivele.“

Această energie este atât de puternică încât poate să transmute karma, fie că ea este personală,de familie sau de țară.

Oriunde ei direcționează această energie, are loc o vindecare. Aceasta poate fi o vindecare la nivel fizic sau emotional, dar la nivel de suflet. Unicornii dizolvă și vindecă cele mai adânci și profunde rãni ale sufletului, care poate te-au afectat de-a lungul mai multor vieți.

Conectarea la energia unicornilor

Unicornii zburători
Unicornii zburători (2019) desen în creion de Mihaela Stănică

Conectarea la energia unicornilor și lucrul conștient (sau nu) cu ei, îți poate aduce, te poate ajuta să dezvolți calități, atribute sau virtuți precum: apreciere, compasiune, încredere, credință și bunăvoință, inocență și puritate, bucurie, creativitate, iubire, încredere în sine, dorința de unitate și uniune, înțelepciune.

Știu că noi, oamenii, suntem obișuiți să folosim tot felul de ritualuri sau algoritmi de conectare la entitățile celeste, evident, în plus de meditații și rugăciuni. Mintea noastră este obițuită cu ei, îi este mai ușor să le întrebuințeze. Cu toate acestea, când e vorba de conectarea la energia unicornilor, nu ai nevoie de astfel de algoritmi sau ritualuri. Unicornii sunt spirite libere spirite care lucrează prin propria voie pentru împlinirea și manifestarea Planului Divin, a Binelui Suprem. Gândurile albe, pure și sincere ajung la unicorni, sunt recepționate, imediat, oricare este vibrația sau frecevnța ta. Așadar, pentru a te conecta la energia unicornilor, ai nevoie doar de o intenție pură, sinceră. Pentru cei care preferă meditația ca modalitate de conectare, le recomand să le încerce pe cele puse la dispoziție de către Diana Cooper sau Calista.

Sfatul mei personal pentru tine este să citești, să simți, să filtrezi informația, să-ți folosești intuiția și să-ți permiți apoi să experimentezi singur. Desigur, în acest proces poți chema la susținere pe Îngerul tau Păzitor, ghizii tăi sau alte entitați celeste care-ți sunt mai familiare.

Unicornii subliniază cât de important este să fii flexibil, să rămâi in permanență deschis în ceea ce privește propriile tale credințe/ convingeri, să nu presupui ceva fără a experimenta tu personal. Adevărul nu este încremenit – adevărul evoluează pe măsură ce perspectiva ta se schimbă.(Calista)

M-aș bucura să știu că la finalul acestei lecturi veți rămâne măcar și cu o singură nouă informație … conectarea cu aceste ființe celeste te va ajuta să-ți dezvolți acele atribute de unicorn: iubirea, blândețea, speranța, bucuria, entuziasmul, creativitatea și magia. Așa cum se întâmplă și-n cazul experiențelor conștiente cu îngerii, lucrul cu unicornii este o experiență transformatoare. Și, aș mai adauga, că este foarte probabil să-ți schimbi anumite percepții sau să descoperi noi înțelesuri cu privire la diverse aspecte ale vieții.

Mulțumiri cu recunoștință

Unicornul roz
Unicornul roz (2019) – desen în creion de Mihaela Stănică

Dacă tu crezi că unicornii reprezintă un simplu arhetip pentru potențialul tău neexplorat încă sau dacă-i simți ca ceea ce sunt ei—ființe de lumină binevoitoare și pline de iubire care sunt în serviciul Creatorului susținând împlinirea Planul Divin, e o chestiune de alegere și credință personală. Pentru ei acest aspect nu are importanță! Unicornii, așa cum spune Calista, cred în tine și-n măreția care sălăsluiește în tine și-și cunosc bine locul și rolul în Creație.   

Asemenea multora dintre voi, am avut și partea mea de experiențe sau trăiri spirituale, multe dintre ele, neașteptate și necăutate. Știu ce înseamnă să nu poți găsi cuvinte, oricât de bine a-i stăpâni arta lor, care să descrie astfel de experiențe; și tot așa știu cât curaj trebuie să ai pentru a vorbi despre lucrurile, hai să le numesc, mai puțin obișnuite. Iată de ce, apreciez gestul Mihaelei Cațichi care ne-a povestit în această lună atât de frumos despre Unicornul argintiu de la bunica, răspunzând astfel îndemnului adresat de Regatul Unicornilor.

De asemenea, simt să mulțumesc cu recunoștință și în mod special unui om minunat, prietenă și artist, Mihaela Stănică, cea ale cărei desene inspirate înfrumusețează aceste rânduri și gânduri pe care le-am împărtășit azi cu voi.

Voi încheia acest articol apelând la unul dintre citatele mele preferate despre unicorni din cartea Calistei:

Acești maeștri luminători reflectă vocea sufletul nostru că suntem Creatori întrupați meniți să ducă conștiința către nivele necunoscute, iar în acest proces ne și putem amuza, simți liberi, rămâne puternici și exprima fără a cenzura ceea ce suntem. Unicornii ne pot arăta natura noastră inefabilă care poate fi delicată precum o floare sau puternică precum furtuna, și ne pot oferi cheile care ne deschid viaţa din interior către exterior.

Bibliografie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here