Acasă Trup și suflet Rugăciuni & Acatiste Rugăciunea Iertării

Rugăciunea Iertării

850
1
Rugăciunea iertării
Rugăciunea iertării - Părintele Arsenie Boca

Nu întâmplător am ales să publicăm azi Rugăciunea iertării a Părintelui Arsenie Boca, când ne despart doar câteva săptămâni până la Înălțare. Iertarea este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care ni le putem face. Așa cum frumos spunea Oana Silvia Filip în articolul Lecția chakrei 4 – Iubirea este Totul!,

Iertarea este de fapt pasul spre eliberarea de toate constrângerile pe care ți le-ai auto-impus. Da, am spus corect, ți le-ai auto-impus, pentru că nimeni nu te obligă să porți în continuare amărăciunea, durerea, suferința, mânia, în sufletul tău.

Altfel spus, iertarea este cea care ne ajută să trăim in prezent și nu în trecut. Iertând ne eliberăm de povara propriei noastre suferințe pe care o purtăm uneori fără chiar să fim conștienți. De cele mai multe ori, când vorbim de iertare ne gândim la iertarea acelor ce ne-au greșit sau la iertarea de care avem nevoie de la cei cărora le-am greșit cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu intenție sau nu. Dar, la fel de important este să ne iertăm pe noi înșine! Așadar, iertarea de sine este un alt aspect important al lucrului cu tine.  In concluzie, iertarea nu este un act ocazional, ci o atitudine permanentă. Este o stare în care ar trebui să trăim zi de zi. Nu în ultimul rând, să ne amintim că “Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.” (Matei 6:14)

Rugăciunea iertării

Iartă-mă, Doamne: Pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzitPentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit! Pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles! Pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat! Pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o! Pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o! Pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o! Pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o! Pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit! Pentru necunoscutul în care aş fi putut să păşesc şi din teamă, nu am îndrăznit să păşesc! Pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o! Pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta Doamne şi a Împărăţiei Tale Divine! Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine Doamne, care Eşti Mila şi Iubirea Infinită, Te rog, iartă-mă şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină! Amin! Iertarea este cea care ne ajută să trăim in prezent și nu în trecut. Aceasta nu este un act ocazional, ci o atitudine permanentă. Iertând ne eliberăm de povara propriei noastre suferințe pe care o purtăm uneori fără chiar să fim conștienți. Iertarea o stare în care ar trebui să trăim zi de zi. Nu în ultimul rând, să ne amintim că “Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.” (Matei 6:14) De cele mai multe ori, când vorbim de iertare ne gândim la iertarea acelor ce ne-au greșit sau la iertarea de care avem nevoie de la cei cărora le-am greșit cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu intenție sau nu. Dar, la fel de important este să ne iertăm pe noi înșine! 

Rugăciunea iertării

Iartă-mă, Doamne: Pentru tot ce puteam să văd şi nu am văzut! Pentru tot ce puteam să aud şi nu am auzitPentru tot ce puteam să simt şi nu am simţit!

Pentru tot ce aş fi putut să înţeleg şi nu am înţeles!

Pentru tot ce puteam să conştientizez şi nu am conştientizat!

Pentru iertarea pe care aş fi putut să o dau şi nu am dat-o!

Pentru bucuria pe care aş fi putut să o trăiesc şi nu am trăit-o!

Pentru Lumina pe care aş fi putut să o primesc şi nu am primit-o!

Pentru viaţa pe care aş fi putut să o ocrotesc şi nu am ocrotit-o!

Pentru visele pe care mi le-aş fi putut împlini şi nu le-am împlinit!

Pentru necunoscutul în care aş fi putut să păşesc şi din teamă, nu am îndrăznit să păşesc!

Pentru iubirea pe care aş fi putut să o exprim şi nu am exprimat-o!

Pentru tot ce puteam să creez bun şi frumos şi nu am creat pentru gloria Ta Doamne şi a Împărăţiei Tale Divine!

Pentru tot ce ştiu şi nu ştiu că am greşit, pe Tine Doamne, care Eşti Mila şi Iubirea Infinită, Te rog, iartă-mă şi mă îmbracă cu nesfârşita Ta Iubire şi Lumină! Amin!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here