Acasă Terapii alternative Feminitate Arta de a fi mamă

Arta de a fi mamă

Rolul de mamă pe care orice femeie are privilegiul de-a și-l asuma aduce cu sine responsabilități și provocări de care puține dintre noi suntem conștiente în momentul asumării.

52
0
Rolul de mamă

Am împărtășit cu voi de-al lungul ultimului an numeroase aspecte legate de ceea ce înseamnă rolul de femeie, feminitate și lecțiile chakrelor sau Arta de a fi femeie. Simt însă că a sosit momentul să privim împreună într-o altă direcție. Așadar, vă invit să ne uităm cu responsabilitate și onestitate la rolul de mamă pe care femeile și-l asumă.  

Noi, femeile, purtăm înlăuntru matricea creației și a maternității motiv pentru care cu toate tânjim mai devreme sau mai târziu să fim parte a acestui maiestuos și magic proces. Pântecul femeii este poarta prin care un spirit coboară în materialitate. Suntem alese de spiritul viitorului copil să îi înlesnim pătrunderea în această lume, să îi oferim protecție și cele necesare pentru propria lui creștere și mai apoi ghidare și înțelepciune.

Rolul de mamă pe care orice femeie are privilegiul de-a și-l asuma aduce cu sine responsabilități și provocări de care puține dintre noi suntem conștiente în momentul asumării.

Mai mult mamă, mai puțin femeie

Rolul de mamă
Cred că alegerea de a deveni mamă este alegerea de a deveni una dintre cele mai mari învăţătoare spirituale care există.” Oprah Winfrey

Maternitatea este un act de curaj și responsabilitate, iar în zile de azi pare să fie una dintre cele mai mari provocări pe care o poți avea ca femeie. Această provocare este aproape o muncă de o viață și de multe ori ne punem întrebarea dacă merită. Totuși, cumva știm că parte din împlinirea noastră ca femeie este legată de actul nașterii unui copil, iar acesta este ceea ce ne oferă puterea și motivația de a subscrie acestei misiuni.

Înainte de a fi mame am fost femei. Acel “Hmmm .. sunt însărcinată” ne schimbă viața radical, ne schimbă imagine de sine în ochii tuturor, dar mai ales în proprii noștri ochi. Parcă cineva șterge cu buretele faptul că până mai ieri eram femei și brusc ne-a transformat în mame. Suferim de un fel de amnezie căreia îi subscriem voluntar. Din păcate, unele femei rămân prinse în această amnezie întreaga lor viață.

Această uitare a cine suntem de fapt, această identificare completă cu rolul de mamă, ne crează multe probleme interioare. În funcție de personalitatea noastră ajungem mai devreme sau mai târziu la momentul în care suntem nemulțumite de noi înșine, simțind o lipsă care nu o putem defini. În ciuda eforturilor depuse, constatăm că lumea noastră exterioară arată altfel decât ne-am dori. Mulțumirea și bucuria vieții sunt umbrite de un fel de amărăciune sufletească greu de definit. Uitarea de sine aduce cu sine durerea femeii interioare pe care, pentru un scop nobil, am uitat-o și am vitregit-o de drepturile sale.

Iată o mantră pentru mămici:

Mama care sunt este hrănită și susținută de femeia care sunt.

Nemulțumirile femeii interioare se vor răsfrânge fie că vrem sau nu asupra mamei. Așa că, vrem să fim o mamă bună pentru copilul nostru atunci haideți să avem grijă de femeia din noi!

Rolul de mamă

“Mamă” este denumirea unuia dintre rolurile pe care le jucăm în această viață. Mai jucăm și rolul de soție, fata lui mama, prietenă, angajată, manager, etc. Suntem însă mai mult decât rolurile noastre și când găsim puterea de a le da pe toate la o parte începem să descoperim adevărata imagine de sine.

Maternitate - mamă
„Atunci când se naște copilul și mama se naște încă o dată.” Gilbert Parker

Așa că, haideți să ne aducem aminte cine suntem de fapt. Cu cât mai repede cu atât mai bine pentru noi și cei din jurul nostru. Să ne aducem aminte că ne-am asumat responsabilitatea de a ne ghida copilul în această lume, de a-i oferi parte din înțelepciunea propriei experiențe în acest univers material. Iar pentru a oferi înțelepciune ea trebuie mai înainte de toate să existe în noi, căci nicicând nu vom putea oferi ceea ce nu avem.

Să fim Femeie și Mamă! Dincolo de iubirea maternă, copii noștri au nevoie să învețe frumusețea iubirii, blândeții, armoniei și nu în ultimul rând al actului creației. Toate acestea există și se nasc din esența propriei noastre energii feminine, a femeii care suntem.

Să nu uităm că înainte de a fi mame, am fost prietene, iubite, soții! Sunt roluri care nu se pierd odată cu nașterea unui copil. Beneficiem de o perioadă de dispensă, în care uitarea de sine, este necesară. Este o perioadă de adaptare în noul nostru rol și necesară micului pui de om. Dar ea este limitată. Pentru propriul nostru echilibru interior și armonie în viața familiei avem îndatorirea de a ne aduce aminte că universul nostru nu a început și nu se termină cu rolul de mamă.

Arta de a fi mamă

Nimeni nu ne învață să fim mame. Parte din cunoaștere este instinctuală, parte este preluată din modele din jur, începând cu propria mamă. În aceste condiții, singurul lucru pe care îl putem cere de la noi este să ne străduim să facem lucrurile cât de bine putem. Oricum nici o mamă nu seamănă cu alta și nici un copil cu altul. La sfaturi toți sunt buni și indiferent ce am face tot nu le vom mulțumi pe toate mame din jur.

Mamă și copil
„Inima mamei este școală copilului.” Henry Ward Beecher

A fi mamă este o meserie care se învață din mers. Există recomandări desigur dar până la urmă această meserie este unică pentru fiecare dintre noi. Nu ști nimic și totuși trebuie să ști tot timpul ce e bine sau ce e rău. Haide-ți să uităm de rolul mamei perfecte definit de unii sau de alții și să ne străduim mai degrabă să fim autentice și să facem ceea ce simțim, căci instinctul matern este întotdeauna cel corect.

Faptul că suntem modele pentru copii noștri ridică și mai tare ștacheta responsabilității. Educația și protecția pe care le-o oferim trebuie să conțină toate elementele necesare pentru ca ei să se poată descurca în această lume. Copii învață prin experimentare, așa că, într-un fel sau altul, au nevoie să învețe că există limite și consecințe. Au nevoie să înțeleagă că integrarea socială presupune forme de adaptare, acceptare și uneori, chiar compromis. Din acest motiv, uneori, “mame bune” fiind, este necesar să ne călcăm pe inimă și să devenim aparent “mame rele”. Vor fi momente în care va trebui să acționăm la fel ca mama lupoaică. Acea lupoaică care își dă puii afară din bârlog ca să învețe să supraviețuiască.

O scurtă concluzie

Să ne aducem aminte că suntem femei care știu că știu să dea viață și să construiască o viață. Suntem Femei și …. Mame, dacă alegem să jucăm în această viață un astfel de rol. Probabil că este unul dintre cele mai grele roluri pentru o femeie. Un rol care durează o viață și necesită multă muncă, perseverență, răbdare și schimbare constantă. Un rol care te transformă și te împlinește cum puține roluri o pot face pentru un suflet de femeie.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here