>>Fricile pot fi învinse!

Fricile pot fi învinse!

Frica este veche de când lumea. Ne-a însoțit și ne însoțește în permanență, cu o mai mică sau mai mare intensitate, pentru că ne-am pierdut încrederea în puterea personală. Conștient sau nu, am renunțat la încrederea în noi, în cine suntem și în ceea ce suntem capabili să manifestăm. Altfel spus, ne-am îndepărtat de Divinitate.

Promisesem că revenim cu al doilea articol din seria dedicată mărturisirilor împărtășite de către participanții la atelierele All Love. O categorie aparte o reprezinta fricile, de la fobii la anxietăți și atacuri de panica. Va împărtășim astăzi experientele participanților legate de depășirea acestor puternice stări emoționale, ce ne blochează și ne împiedică sa ne bucuram de viață, să acționăm în direcțiile dorite și uneori chiar ne afectează starea de sănătate.

Frica cea de toate zilele …

Jacques Martel definește frica ca o teamă, o spaimă față de un pericol real sau imaginar, care apare atunci când în interiorul nostru simțim neliniște, nu suntem siguri pe noi, suntem descurajați sau suntem extrem de emotivi.

“Obiectul fricii mele poate fi eșecul, abandonul, respingerea, frica de a fi rănit etc. Frica devine atât de reală în ochii mei, încât întregul corp va reacționa din cauza ei, și, mai ales rinichii. Frica mea nu face decât să crească șansele ca lucrurile de care mă tem, să se întâmple.“

Altfel spus, frica ne face să experimentăm o stare de dezechilibru emoțional, de vulnerabilitate, de pierdere a propriilor repere și valori. Mai mult decât atât, suntem centrați în mod nesănătos mai mult pe așteptările celor din jurul nostru, în loc să prioritizăm propriile noastre nevoi. Ceea ce însă este important, e să conștientizăm care sunt fricile care ne controlează viața.

Cum apare frica

Sentimentul de frică ne ajută, în unele cazuri, să evităm pericolul. Din această perspectivă, frica poate fi și o modalitate de autoprotecție. Este instinctul de supraviețuire care preia controlul pentru a evita riscuri potențiale. Din păcate însă, frica exacerbată, constantă, ne poate împiedica să luam decizii, să acționăm în conformitate cu ceea ce sufletul nostru își dorește cu adevărat.  

La fel ca celelalte emoții, frica este o energie, apărută în structurile noastre datorita unui context în care am fost puși în pericol, când ne-am simțit în nesiguranța; sau, când însăși viața ne-a fost amenințată. Dacă în acel moment sau ulterior, nu am reușit să eliberăm aceasta emoție, ea rămâne stocată în subconștient. Ulterior, când apare o situație asemănătoare contextului ce a generat-o, ea iese la suprafață, anunțând pericolul.

Eliberarea emoțiilor se poate face în diverse moduri: prin plâns, țipete, prin scris, alergând în aer liber, spărgând chiar obiecte, dând cu pumnii într-un sac de box sau orice altă forma de eliberare emoțională.

În lucrul cu energia All Love se ajunge la blocajele emoționale generate de frici. Suportul facilitatorului și mai ales al grupului este de un real folos. E important să te simți în siguranță ca să poți lucra pe frici. Iată de ce, una din regulile grupurilor All Love este aceea de a nu judeca emoțiile și trăirile celorlalți participanți. Mai mult decât atât, cei aflați în proces de eliberare emoțională, sunt susținuți și încurajați de restul grupului pentru a duce acest proces la final, la eliberarea totală a emoției.

Dizolvând frica sau recâștigarea încrederii

În trecutul îndepărtat, oamenii se temeau de tunete, de fulgere. Se temeau că e o pedeapsă a zeilor pentru ceea ce ei făceau greșit. Astăzi avem explicațiile științifice care ajută, însă temerea ancestrală persistă.

În societatea modernă, experiența mea și a altor terapeuți dovedește însă că formele sau tipurile de frică cu care ne confruntăm sunt unele mai complexe, mult mai subtile și diversificate. Mă refer aici la frica de moarte, frica de bătrânețe, frica de a pierde, frica de critici, frica de animale sau insecte, frica de boala, frica de hoți, frica de accident, frica că nu faci ceea ce trebuie etc. În unele cazuri aceste frici sunt extrem de vizibile în viața noastră, se manifestă într-un mod în care nu putem să le negăm. Alteori ele sunt mai ascunse, mai profunde și mai greu de identificat.

Oare există om care să nu trăiască experiența vreunei frici? Nu cred. Felul în care experimentăm frica însă poate fi extrem de diferit. Uneori înțelepciunea interioară ne ajută să ne învingem frica. Alteori însă, avem nevoie de ajutor, iar acest ajutor poate veni în timpul meditațiilor All Love/ SKHM.

Despre cum poți dizolva frica, povestește Adelina (29 ani):

„La început s-au opus în mine tot felul de forțe. Mi-a fost frică, teamă, am fost constant îngrijorată de tot felul de lucruri. (…) Asta pe de-o parte. Iar pe cealaltă parte, experiența All Love ca de obicei a fost intensă pentru mine. Am putut pentru prima dată să am voce, deși una de pui chinuit. S-a așternut mai multă liniște în mine, tipul acela de liniște și siguranță că ești susținut de mai sus. Asta după ce slăbești de tot controlul pe care vrei sa îl deții în general. Am realizat că cel mai mare inamic al meu sunt tot eu, deși știam, dar acum m-am convins. Vă mulțumesc mult pentru tot!”

Cum poți învinge atacurile de panică

În unele cazuri, fricile prind puteri imense. Când fricile ajung să ne controleze cu totul rațiunea, avem atacuri de panică. Acestea ne împiedică să ne bucurăm de tot ceea ce este frumos în viața noastră. Iar atunci, lucrurile se complică. Însă, orice poate fi optimizat, armonizat, transformat, preschimbat, vindecat … chiar și atacurile de panică! Aceasta este povestea Adnanei (25 ani):

„La mine încă sunt multe transformări și conștientizări, chiar și după ce am revenit din weekendul All Love de la Balchik  efectele s-au tot resimțit și în următoarele zile. Am avut o zi în care am simțit o tristețe profundă aproape toată ziua, iar a doua zi am plâns de dimineață până după amiaza, după care am dormit neîntoarsă. Ce am observat, este că am depășit atacurile de panică: chiar zilele trecute m-am surprins într-o agitație extremă în Centrul Vechi, cu multe mașini, salvări, gălăgie și eu eram calmă. Asta clar este o reușită!

Recunosc că pentru mine nu a fost o experiență tocmai frumoasă, în sensul că mi-a adus multe frici și traume la suprafață și cumva mă speriasem pe parcurs. Îmi spuneam că poate nu trebuia să vin, poate e ceva mult prea puternic pentru mine, că poate e ceva în neregulă cu mine, mult prea adânc ca să mai existe șansă de vindecare! După care am lăsat să mai treacă zile și încet a ieșit luminița de la capătul tunelului.

Ce pot spune clar acum, este că mi-am depășit atacurile de panică și chiar dacă mai sunt unele momente mici, reușesc să le gestionez. Am realizat că am lăsat multe frici să mă bage într-o cutie, o oarecare zonă de confort care totuși mă sabota și în care am uitat să mă mai bucur de viață. Mulțumesc că sunteți alături de mine!”

Sprijinul permanent al grupului

All Love / SKHM  nu ar fi posibil fără sprijinul constant și necondiționat al entităților de lumină. Dar, mai e ceva! Poate că unii dintre voi deja știți, iar cei ce nu știu încă vor afla citind următoarea mărturisire. Este vorba despre sprijinul oferit de participanți. Energia de grup este extraordinară.

Nimic nu e întâmplător! Există o rezonanță a emoțiilor care te îndeamnă să ajuți. Iar, acest ajutor ia forme extrem de diferite. Lacrimi pline de durere. Simpla apropiere fizică de cineva. O îmbrățișare de la care nu te poți abține, chiar dacă nu-l cunoști.    

“Pentru mine All Love a fost de fiecare data un amalgam de trăiri, au fost momente în care am experimentat Iubirea și liniștea care iți invadează tot corpul, dar au fost și momente în care m-am confruntat cu groaza trăirilor mele interioare: frici, frustrări, atașamente, vinovății, trăiri care nu te lasă să savurezi permanent acea Iubire și liniște interioară.

După fiecare sesiune All Love corpul și sufletul meu cântăreau tot mai ușor și vibrau de energie. All Love este o metoda uluitoare de a te cunoaște pe tine mai bine și care ajută la curățenia sufletului de resturi ce te țin pe loc în a evolua și a trăi o viață cât mai sănătoasă și plina de iubire… Nu ai cum să nu simți nimic la All Love: de fiecare dată aduni buruienile pe care le găsești într-un săculeț și le transformi în iubire, așa am simțit eu, te ajută să faci curat în cutia cu amintiri a sufletului, să faci loc noului.

Aici am întâlnit oameni frumoși și minunați care m-au ajutat să înțeleg și să simt ce este de fapt Iubirea!! Mulțumesc Laurei și celorlalți participanți, văzuți și nevăzuți, alături de care am trăit momente frumoase și importante din viața mea.”  (Nina, 38 ani)

Când te reîntorci Acasă

Frica apare atunci când ne îndepărtăm de Divinitate. Atunci când ești în conexiune cu Sufletul tău, când acesta este întreg, curat și energizat, nu există frici și îndoieli. Pur și simplu, pentru că Știi că ești acolo unde trebuie să fii, că ai tot ce iți trebuie și că faci ceea ce ai de făcut.

Sentimentele de frică, de îndoială și nesiguranță pot să dispară la finalul unui grup All Love. În meditațiile All Love pătrunzi într-un spațiu de siguranță, în spațiul în care aparții, te regăsești pe tine și calea ta. Realizezi că nu ești singur, izolat și îndepărtat de tine însuți și de cei dragi. În meditațiile All Love te reîntorci Acasă!

About the Author:

Psiholog și terapeut, Laura și-a ales ca misiune să aduca Bucurie, Lumină și Iubire în viețile tuturor celor interesați să le obțina. De peste 12 ani este pasionată de cunoaștere, dezvoltare personală si spiritualitate, studiind diferite sisteme precum Reiki, Karuna, Shambala, All Love/SKHM, psihologie și psihoterapie cu specializări în terapii cognitiv-comportamentale, terapie sistemică a familiei. Deviza ei: Totul este Iubire!

Leave A Comment