A fi femeie înseamnă să poți accesa acea înțelepciune interioară a femeii care știe cum se face. Presupune să-ți permiți să manifești pe deplin puterea de creatoare și vindecătoare. Din păcate, trecutul nostru și contextul de zi cu zi ne face să ne uităm pe noi, ne-a îndepărtat de la esența noastră, de ceea ce suntem cu adevărat. E nevoie de dorință, de un efort conștient, de perseverență și lucru personal pentru a ne reconecta la Divinul Feminin, la feminitatea, la energia noastră feminină. Iată de ce, redacția Chakana, consideră că seria de articole “Feminitatea și lecțiile chakrele” semnate de Oana Silvia Filip sunt o introducere necesară pentru toate acelea dintre voi care doriți să vă redescoperiți propria feminitate. 

* * * * *

Lecția chakrei 1 – Onorează-ți trupul

  • Verb – Eu Sunt
  • Putere – Împământare
  • Umbra – Frică, prejudecată, iluzia separării
  • Identitatea

Primul pas în această experiență materială este identitatea. Suntem învățate să ne identificăm cu imaginea din oglindă pe care o căptușim cu informațiile provenite din societate și interacțiunile cu alții. Eu și voi, al meu și al tău, etc și așa învățăm să ne creăm imaginea de sine prin ceea ce avem și nu prin ceea ce suntem de fapt. Este pasul formării EGO-ului ca exponent al imaginii noastre în materialitate și principal coordonator al vieții noastre.

La o sumară analiză constatăm că suntem educate în a fi mai mult bărbați decât femei. Trebuie să fim competitive, trebuie să învățam să nu ne manifestăm emoțiile, trebuie să fim și mamă și nevastă și manager de success. Trebuie să ne descurcăm singure și mai ales trebuie să învățăm să nu ne văităm și să strângem din dinți.

Cine ești tu? Ce este pentru tine femeia?

Societatea nu ne învață mai nimic despre feminitate, însă are mare grijă în a ne oferi o definiție a femeie moderne – drăguță, cochetă, aranjată, amabilă, istețică, fâșneață, cu o sexualitate debordantă – piciore lungi, buze pline și sâni durdulii. Bună de pus în ramă ce mai!

Asta te face poate să te întrebi: Și, dacă eu nu arăt așa, eu ce sunt? Sunt mai puțin femeie sau cum, sau ce? Ce însemnă pentru tine să fi femeie? Sau poate îți place mai mult Cine ești tu ca femeie?

Caută dincolo de primele raspunsuri oferite de minte, caută în sufletul tău, în adâncimile trupului. Permite-ți să fi intuitivă, permite-ți să scormonești după un fel de caracterizare pentru acel “ești mai mult decât crezi” abia șoptit al Femeii tale Interioare. Poate unele dintre aspecte există deja(le manifești deja), poate altele sunt doar potențiale. Important este să reușești să îți creezi o imagine cât de cât despre ceea ce crezi că ești/ că îți dorești să fi.

Ești obișnuită să lucrezi cu obiective și scopuri clare, așa că fă din aceasta scopul drumului tău. Spre ea ținteșți, căci acolo sau poate puțin în spate ei este adevăratul răspuns la întrebarea Cine ești tu?

Imaginea Femeii Interioare, acea Femeie, adevărata Femeie, este unică pentru fiecare dintre noi căci fiecare dintre noi are darurile, harurile și misiunile ei în această viață. Nu te compara cu altele, rămâi doar tu cea de azi cu Femeia Interioară. 

Din păcate, în acest moment dacă te uiți la imaginea din oglindă, constați că între imaginea Femeii Interioare și ceea ce vezi ca imagine reflectată este o mare diferență. Dezamăgire, frustrare, neputință, câte și mai câte îți trec prin minte. Totuși dorința de a te descoperi este mai puternică decât toate aceste emoții și stări negative și iată că îți sufleci mâinile pentru a purcede la drum.

Ești cine ești, așa cum ești și cel mai înțelep lucru pe care poți să îl faci este să accepți ceea ce vezi. Este punctul tău de plecare, punctul zero, într-o aventură misterioasă pentru a descoperi adevărata femeie care ești.

Trupul

De ce ne-a înzestrat Dumnezeu cu trupul pe care îl avem și nu cu altul este mai greu de spus în acest moment.

Însă a sosit timpul să înțelegem că fară el nu am putea fi aici. Acest trup este vasul de lut în care spiritul nostru sălășluiște și prin care experimentează această lume materială. Așa că, draga de Femeie Interioară nu s-ar putea mișca de ici colea, dacă acest trup nu ar exista, așa cum, de altfel, este valabil și pentru tine.

Trupul oricât de banal pare la prima vedere este una dintre cele mai complexe forme care există și care susține viața. Gândurile și emoțiile noastre îl străbat din interior spre exterior și invers. El asigură antena de recepție a comunicărilor cu tot ceea ce ne înconjoară și tot el este cel care ne semnalizează erorile de procesare pe care le facem prin actul îmbolnăvirii.

Trupul ne asigură contactul cu Pământul. Prin trup scurgem energiile negative pe care le acumulăm și ne extragem acele energii de care avem nevoie pentru a-l susține.

Femeia Interioară știe toate aceste lucruri și onorează trupul cu același respect pe care îl oferă oricărui aspect al creației. Pentru ea trupul este instrumentul prin care simte lumea exterioară și se exprimă. Ea crează, respiră, se bucură, explorează prin trup. Ea este mândră și profund îndrăgostită de trupul său. Este modul în care se conectează din acest plan cu Tatăl și Mama Divină și cu tot ceea ce există dejur împrejurul ei. Trupul este elementul său de stabilitate, începutul și sfărșitul experienței sale în această lume.

Onorează-ți trupul și acordă-i locul pe care îl merită în viața ta. El este un dar divin și nicidecum ceva care îți aparține de drept. Naturalețea și firescul se manifestă prin trup. Iubirea se manifestă prin ochi tăi. Vindecarea și mangâiere sufletescă se transmit prin palmele tale. Compasiunea, blândețea, înțelepciune se transmit prin vocea și cuvintele tale. Sunteți intrinsec legați – când îl distrugi pe el de fapt te distrugi pe tine iar când il onorezi te onorezi pe tine.

Lecțiile feminițății

Comuniunea

Rădăcinile noastre energetice care coboră din trup prin tălpile picioarelor își trag seva din pământ. Rădăcinile noastre comunică între ele ceea ce ne face să trăim într-o simbioză asemănătoare arborilor. Inima umană generează un câmp electromagnetic cu o circumferință de aprox. 3 metri cea ce face ca majoritatea timpului să trăim unul în câmpurile energetice ale celuilalt. Iată două mici example ca să pricepem că, datorită acestui trup, ideea că suntem separați este doar o iluzie.

Femeia Interioară știe ca totul este interconectat și crede în puterea comuniunii. Comuniunea cu natura, cu ceilalți, cu aspectele invizibile ochiului uman este modul firesc de a trăi. Prin această comuniune universală tu te poziționezi în armonie și echilibru cu fluxul creator al vieții, începi să înveți să simți.

Ea o să te îndrume să începi să experimentezi acest fel de a lucra și interacționa cu ceilați. O să-ți arate ca egoismul, individualismul, veșnicul “al meu și pentru mine” sunt produsul iluziei că trăim în separare. Cu cât permitem acestui văl iluzoriu să devină mai transparent cu atât realitatea își va etala adevăratele frumuseți.

Tot ea știe că femeile au abilitate de a se vindeca, înnobila, imputernici prin actul reunirii indiferent de forma acesteia. Așa că, nu fi surprinsă, că vei începe să simți nevoia de a aparține unui grup de femei care te pot susține în demersul tău. 

Frica

Marile frici ale femei sunt în mod special legate de trup, căci trupul ei delicat stârnește dorința de dominare, posesiune și abuz a bărbaților. Pentru că inconștient, majoritatea dintre ei știu că sufletul unei femei este greu de distrus, trupul ei devine obiectul oricărui tip de răzbunare sau dovadă a supremației pe care și-au arogat-o. Poate pare o prostie la prima vedere, însă adu-ți aminte că vrei nu vrei porți în ADN-ul tău traumele tuturor femeilor care au trăit înaintea ta. Frica lor se manifestă prin fricile tale, mai mult sau mai puțin conștiente,  care astăzi au altă față.

Frica de propria Femeie Interioară pleacă de aici, de la nivelul chakrei 1 (chakra Rădăcină sau Muladhara). Ne este frică că dacă o să o manifestăm ceva rău o să ni se întâmple și preferăm să ne vindem trupul sau să-l auto-biciuim în fel și chip pentru a ne asigura propria supraviețuire. Suntem sugrumate de prejudecăți legate de ceea ce trebuie să fim, să facem, încât am uitat să respirăm cum se cuvine.

Frica și puterea personală 

Frica de propria putere este de multe ori principalul motiv pentru care renuntăm la drumul cunoașterii de sine. Intuitiv știm că acest drum de-a lungul chakrelor este un fel de drum al dezrobirii și ca fiecare pas ne aduce mai multă putere. Tânjim după ea după atâta timp de neputință și în același timp ne îndoim de abilitatea de a o gestiona.

Femeia Interioară o să ne încurajeze spunându-ne că este ca mersul pe bicicletă – odată învățat nu îl mai uiți. Te clatini nițel când îl reiei până te recalibrazi dar cam atât.   

In acest moment, onorarea trupului este principalul tău aliat pe drumul descoperirii Femeii Interioare. Fiecare act de onorare este un act de îndreptare a atenției și iubirii tale către EA, ceea care respiră și simte întregul și care lasă în urmă iluzia egotică a separării de sine și de lume.       

Feminitate, femei și energia feminină …

Tuturor acelor femei care simt nevoia să pătrundă misterul energie feminine și să integreze feminitatea, le recomandăm o serie de lecturi. Sunt articole care explică astfel de noțiuni, dar și mărturisiri personale despre călătoria descoperirii propriei feminități.