Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Misterele Faraonilor – călătorie inițiatică în Egipt

15 October @ 7:00 am - 25 October @ 6:00 am

Euro2700 – Euro2975
călătorie inițiatică în Egipt

Misterele Faraonilor – călătorie inițiatică în Egipt alături de Adrian Constantinescu este prima din ceea ce sperăm să fie o serie frumoasă de incursiuni spirituale în locuri miraculoase ale acestei planete.

Egiptul este o destinație deopotrivă exotică și sprituală, iar din acest motiv Călătoria Inițiatică “Misterele faraonilor” depășește rutinele pelerinajelor obișnuite. Valorificarea itinerariului, bogat în obiective, prin practicarea ghidată a exercițiilor energetice, de imagerie și respirație, chiar în leagănul Școlii Misterelor, constituie o oportunitate a acestei incursiuni spirituale.

Misterele Faraonilor – călătorie inițiatică în Egipt.

Circuit 11 zile / 9 nopti (15.10.20 – 25.10.20) și croazieră pe Nil

ZIUA 1 – Joi, 15 octombrie | BUCUREȘTI – CAIRO

La orele 22:30 grupul se va întâlni pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București, pentru îmbarcare pe cursa Tarom București-Cairo. Decolarea se face 16 octombrie la ora locală 00.30AM (București) și aterizăm pe aeroportul din Cairo la ora locală 02.15AM. De aici se va face transfer cu autocarul la Hotelul 5* Steigenberger Pyramids. Aici grupul va fi găzduit grupul în regim de demipensiune timp de două nopți.

ZIUA 2 – Vineri, 16 octombrie | CAIRO

Dimineața începe cu mic dejun Hotelul 5* Steigenberger Pyramids urmat de o vizită memorabilă la Muzeul de Egiptologie din Cairo, acest prim mare punct de reper în incursiunea istorică și culturală egipteană. Mutat de ceva vreme în noua clădire din apropierea platoului Giza, noua locație face posibilă vizionarea unui număr mult mai mare de exponate (cca. 250000). Printre exponate se numără comorile regelui Tut Ankh Amun (Dinastia XVIII, 1350 î.e.n.), descoperite în mormântul său intact, în anul 1922. Vizita include, opțional, accesul în camera mumiilor.

Masa de prânz se servește în oraș și apoi se merge la Citadela lui Salah Eldin, construită (1176 î.e.n) pe un deal cu scopul de a supraveghea și proteja de atacuri orașul Cairo. Aici se vizitează Moscheea de Alabastru a lui Mohamed Ali Pasha. Aceasta se remarcă printr-un superb interior în stil oriental și cea mai înaltă minaretă din Orientul Mijlociu. Iar pentru a simți minunatele esențe ale Egiptului Antic, se va face o vizită la Palatul Parfumurilor. Seara se va închide cu o meditație de armonizare și cină la hotelul Steigenberger Pyramids.

ZIUA 3 – Sâmbătă, 17 octombrie | CAIRO – ASWAN (Tren)

Ziua începe devreme, la ora 4.45 dimineața, cu vizita Piramidelor. Vreme de 2 ore, între orele 05.00 – 07.00, toată zona platoului Giza este închiriată exclusiv pentru grupul nostru. Vom face o puternică meditație de grup chiar în interiorul piramidei lui Keops. Întregul Egipt este considerat un portal energetic extrem de important, mai ales zona piramidelor lui Keops, Kefren și Mykerinos. După micul dejun, luat la hotel, se revene pe platoul Giza pentru a vizita alte puncte de interes din zonă și Sfinxul.

În a doua a parte a zilei ne vom opri să cunoaștem Saqqara, prima piramidă construită în Egipt, cunoscută și ca Piramida în trepte a lui Djoser. Apoi se vizitează Mastaba lui Mereruka, cel mai mare (ca număr de camere) și mai elaborat mormânt aparținând unei personalități care nu era rudă de sânge cu familia regală. Vizirul Mereruka, cel mai puternic om din Egipt după faraon, a construit acest mormânt cu 33 de camere, dintre 21 îi sunt dedicate. Încheiem ziua cu o vizită la Atelierul de Papirus, pentru a descoperi taina fabricării primei hârtii din această plantă.

Seara, ne îndreptăm spre gara din Giza unde ne vom urca în trenul care merge la
Aswan. Cușetele sunt dotate cu două paturi suprapuse, aer condiționat, chiuvetă, oglindă și sursă de curent electric de 220 și 110 volți. Trenul nu este clasificat cu stele și aparține Ministerului de Transporturi Egiptean. Cina se servește în tren, în regim de catering cald.

ZIUA 4 – Duminică, 18 octombrie | ASWAN – ABU SIMBEL

Se poate spune că această zi marchează o nouă etapă din această călătorie inițiatică în Egipt. Micul se va servi în regim de catering rece în tren. După debarcare, de la gara Aswan, pornim direct către Tempul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel (perioada dinastiei a IXX-a). Este unul dintre cele mai importante temple din Egipt, fiind inclus în Patrimoniul UNESCO. Abu Simbel este celebru pentru uriașele sale statui, modul în care lumina discului solar pătrunde în incinta camerei sacre, pe fața regelui, la răsărit, doar două zile din an (22 februarie – Ziua Regelui și 22 octombrie – Ziua încoronării) îl face unicat.

Continuăm apoi cu vizita la Templul Reginei Nefertari, aflat în aceeași zonă. Seara ne vom caza și lua cina la hotel 5* Pyramisa Isis Island (demipensiune).

ZIUA 5 – Luni, 19 octombrie | PHILAE (Croazieră 5* pe Nil)

Templul zeitei Isis din PhilaeAcestă zi începe foarte devreme cu vizita la vizita la Templul din Philae, cel mai important și bine conservat templudedicat zeiței Isis, din Egipt. Transferul la insula Agilkia, pe care se află acesta, se face cu barca, pe lacul Nasser. Timp de 2 ore, între orele 05.00 – 07.00, templul este închiriat exclusiv pentru cercul nostru, în vederea vizitării și practicării
în interior a unei meditații de grup.

Ne reîntoarcem la hotel pentru micul dejun și check-out. Urmează transfer pe vasul de croazieră de 5*, cu pensiune completă. Prânzul și cina vor fi luate pe vasul de croazieră. Vom avea timp liber și vom vizita marele bazar din Aswan.

ZIUA 5 – Marți, 20 octombrie | ASWAN – KOM OMBO – EDFU (Croazieră 5* pe Nil)

Dimineața, după micul dejun, ajunși fiind la Kom Ombo, vizităm Templul lui Sobek și
Horus. Kom Ombo, în Hieroglifă, limba Egipteană veche, înseamnă “pământul
auriu” . Explicația acestei denumiri are lăgăttură cu faptul că la o distanță de 70 km de malul vestic al Nilului se afla o mină de aur. După vizită, navigăm către Edfu. Meditație, timp liber și prânz pe vas. Continuăm navigarea pe Nil către Luxor și vom trece prin ecluza Esna.

ZIUA 7 – Miercuri, 21 octombrie | VALEA REGILOR – LUXOR (Croazieră 5* pe Nil)

Mic dejun pe vas. Începem vizita la Valea Regilor, folosită ca necropolă timp de 500 de ani șu unde au fost descoperite 63 de morminte regale. Ultimul și și cel mai faimos aparținând faraonului Tutankhamon (Dinastia XVIII). Este singurul mormânt care a fost descoperit intact până în prezent și toate comorile sale sunt expuse astăzi la Muzeul de Egiptologie din Cairo. Aici vom vizita trei morminte.

Templul lui HatshepsutIncursiunea egipteză continuă cu o vizită la Templul Reginei Hatshepsut, prima femeie faraon. Unic prin arhitectura sa, acest templu a fost ridicat de amantul ei, Sen Mut, desemnat cu peste 80 de titluri din partea reginei și iubitei sale. Mai departe, vizităm Coloșii lui Memnon și apoi un Atelier de Alabastru, pentru a admira
modul de fabricare a acestei fragile pietre.

După masa de prânz, servită pe vasul de croazieră, vizităm Templul Luxor, pe malul
estic al Nilului, construit cu aproximativ 1400 de ani î.e.n., cu frumoasele lui coloane și
camera de naștere a lui Amenhotep al III-lea, al IX-lea conducător egiptean din Dinastia
a-XVIII-a.

În partea a doua a zilei ajungem la Edfu, unde vizităm Templul lui Horus Behdet (în traducere, “Horus cel luptător”). Pe peretele acestui important templu este inscripționată legenda despre lupta dintre zeul Horus și zeul Set, unchiul lui Horus, cel dintâi dorind să-și răzbune tatăl, pe Osiris, ucis de Set. Transferul la templu se face cu trăsuri trase de cai.
Timp liber și cină pe vasul de croazieră.

ZIUA 8 – Joi, 22 octombrie | ABYDOS – DENDERA (Hotel 5*Sonesta St. George 5*)

Temple DenderaSe ia micul dejun pe vasul de croazieră și se face check-out. Ne deplasăm apoi cu autocarul la Abydos, unde vizităm Templul lui Seti I și Ramses al II-lea. Continuăm apoi cu vizita la complexul de la Dendera, la Templul Zeiței Hathor, unul dintre cele mai vechi temple ale Egiptului antic. După vizită, ne întoarcem în Luxor. Cazare unde la Hotel 5* Sonesta St. George, în regim de demipensiune.

ZIUA 9 – Vineri, 23 octombrie | KARNAK (Hotel 5*Sonesta St. George 5*)

După masa de prânz, care are loc pe vasul de croazieră, revenim pe malul estic al Nilului pentru a trăi o experiență unică, vizita la Templul din Karnak. În realitate este un grandios complex de 10 temple dedicate Zeului Amon-Ra. Numele antic al cetății este Ipet Isut “cel mai ales dintre locuri”, acesta reflectând superioritatea templului, unde se află un portal energetic extrem de important. Dimensiunile sale sunt impresionante, iar catedrale precum St. Paul (Londra) sau Notre-Dame (Paris) s-ar pierde între pereții săi. Încărcătura energetică a locului este propice practicării unor meditații specifice în incinta complexului. Ne îndreptăm apoi spre ultima destinație, Hurghada. Cazarea se face la Hotel 5* Hilton, în regim all inclusive.

ZIUA 10 – Sâmbătă, 24 octombrie | HURGHADA (Hotel 5* Hilton)

Începem ziua cu o meditație de integrare a călătoriei, urmată de micul dejun la hotel. Toată ziua este dedicată relaxării și petrecerii timpului pe plajă sau unui program opțional. În această zi, cei ce doresc, pot opta pentru o incursiune subacvatică cu Submarinul Galben. La ora 18.45 check-out și îmbarcare pentru transfer cu autocarul la aeroportul din Cairo.

ZIUA 11 – Duminică, 25 octombrie| CAIRO – BUCURESTI

Sosire la Aeroportul International din Cairo la ora 00:30 pentru îmbarcare pe cursa
Tarom, cu decolare la 03:00. Sosire în București la 05:50 (ora locală).

Misterele Faraonilor – călătorie inițiatică în Egipt – informații utile

Călătorie inițiatică în EgiptMisterele Faraonilor – călătorie inițiatică în Egipt este oportunitate de descoperire extrem de specială nu doar a uneia dintre cele mai vechi civilizații din lume, dar și un pas în plus pe drumul cunoșterii de sine. Ceea ce oferă această călătorie: vizitare unora dintre cele mai importante repere istorice și culturale egiptene, timp de meditații în Piramida lui Keops și Templului Philae (rezervare exclusivă a locațiilor pentru grup), croazieră de 5 *Nil.

Despre Adrian Constantinescu, ghidul spiritual al acestei călătorii ințiatice, puteți află vizitând site-ul adrian.constantinescu.ro, citind articolele sale sau urmărind evenimentele și cursurile sale publicate în calendarul de evenimente Chakana.

COSTURI:
  • Preț pachet/ persoană în cameră dublă — 2700 Euro
  • Preț pachet/ persoană single — 2975 Euro
TARIFELE INCLUD:
  • Biletele de avion București – Cairo – București, cu compania Tarom;
  • Taxele de aeroport;
  • 9 nopti de cazare: 5 nopți în hoteluri de 5*, 3 nopți pe vas de croaziera de 5* și 1
    noapte pe tren cu vagon de dormit, în cușete pentru 2 persoane (trenul nu este
    clasificat cu stele și aparține Ministerului Transportului Egiptean), dupa cum
    urmează:
  • 2 nopți la Cairo, dintre care una cu mic dejun, una cu demipensiune, la hotel de 5*
    Steigenberger Pyramids sau similar;
  • 1 noapte la cușetă, cu demipensiune, în tren cu vagon de dormit;
  • 1 noapte la Aswan, cu demipensiune, la hotel de 5* Pyramisa Isis Island sau similar;
  • 3 nopti pe vas de croazieră de 5*, cu pensiune completă;
  • 1 noapte la Luxor, cu demipensiune, la hotel de 5* Sonesta St. George sau similar;
  • 1 noapte la Hurghada, all inclusive, la hotel de 5* Hilton sau similar.
  • Transferuri, autocar cu A/C scaune rabatabile, sistem audio-video;
  • Ghid egiptolog pe toată durata călătoriei, vorbitor de limbă română!
  • Mesele de prânz din oraș, din zilele 2 și 3, la Cairo;
  • Câte o sticlă de apă de 0,5 litri la mese în Cairo, pe vasul de croazieră, în Aswan și
    Luxor;
  • Toate intrările pentru cizitele la: Muzeul de Egiptologie din Cairo (mai puțin camera mumiilor, care este opțională); Moscheea de Alabastru; Piramidele si Sfinxul, închirierea incintei și piramidei mari doar pentru grupul nostru; Piramida în trepte de la Sakkara; Mastaba lui Mereruka; Templul Abu Simbel; Templul reginei Nefertari; Închirierea incintei Templului Philae, dedicat zeiței Isis, doar pentru grupul nostru; Templul lui Sobeck și Horus, din Kom Ombo; Templul lui Horus Behdet, din Edfu; Valea Regilor, cu acces la trei morminte; Templul Reginei Hatshepsut și coloșii lui Memnon; Templul Luxor; Templul lui Seti I și Ramses al II-lea, de la Abydos; Templul Hathor de la Dendera; Templul Karnak.
TARIFELE NU INCLUD:
  • Taxa de viză – 25 USD/pers., obligatorie (se achită pe aeroportul din Cairo);
  • Bacșiș 50 €/pers. pentru șoferi, hoteluri și croazieră (se achită la București, în avans);
  • Programe opționale, dintre care: accesul în camera mumiilor (cca. 11 €); accesul la mormântul lui Tutankhamon (cca. 18 €); accesul la mormântul lui Seti I (cca. 59 €);
  • Incursiune subacvatică cu Submarinul Galben (cca. 60 €);
  • Taxele pentru fotografiere;
  • Mesele de prânz din Aswan și Luxor;
  • Băuturile la mese (cu excepția apei, incluse, și la Hurghada, unde este all Inclusive);
  • Cheltuieli personale.
TERMENE DE PLATĂ:
  • Tranșa 1: 25% din prețul pachetului, la înscriere;
  • Tranșa 2: 25% din prețul pachetului, până la 15.07.2020;
  • Tranșa 3: 25% din prețul pachetului, până la 14.08.2020;
  • Tranșa 4: 25% din prețul pachetului, până la 15.09.2020.
  • Contravaloarea călătoriei poate fi achitată în EURO sau RON la cursul băncii BNR+2% în ziua plății.
  • Se poate face și o personalizare a calendarului de plăți împreună cu doamna Cristina
    Melinte.
LOCURI DISPONIBILE: 15 – 25

Înscrierile se fac în ordinea solicitărilor și achitării avansului. Pe parcursul întregii călătorii voi oferi ghidare pentru practicarea meditațiilor, a exercițiilor de imagerie, energetice și de respirație. Toate acestea vor fi corelate cu obiectivele călătoriei și au scopul de a vă atrage cât mai multe beneficii de pe urma contactului cu locurile sacre prin care vom trece.

Ehab Said, ghidul nostru în acest pelerinaj spiritual, cu o experiență de peste 25 de
ani în domeniul turismului, este egiptolog, fost profesor la facultatea de Egiptologie
din Cairo și în plus, un mare avantaj pentru noi, vorbitor de limbă română. Pentru
Ehab, limba română este a doua limbă maternă, fiind adoptat de România încă din
vremea studenției sale.

ÎNSCRIERI:
DETALII PRIVIND PLATA:

Details

Start:
15 October @ 7:00 am
End:
25 October @ 6:00 am
Cost:
Euro2700 – Euro2975
Event Category:
Event Tags:
, , , , , , , , , ,

Venue

Egipt

Organizer

Adrian Constantinescu
Phone:
0733245271
Email:
[email protected]
Website:
https://www.adrianconstantinescu.com/